Castiga 2x 150 RON zilnic si inca 4 premii in valoare totala de 8.000 RON

Premiile acordate in cadrul Campaniei ce se desfasoara in perioada 3 – 31 martie 2010 sunt in valoare totala neta de maxim 11,000 RON si constau in:
* – Premiul I: un singur premiu in valoare neta de 3.000 RON;
* – Premiul II: un singur premiu in valoare neta de 2.000 RON;
* – Premiul III: un singur premiu in valoare neta de 1.000 RON;
* – Premiul de popularitate: un singur premiu in valoare neta de 300 RON;
* – Premiul pentru cel mai activ sustinator: un singur premiu in valoare neta de 2.000 RON;
* – Premii pentru vizitatori: 18 premii, fiecare premiu fiind in valoare neta de 150 RON.
1. Organizatorul campaniei
1.1 Organizatorul campaniei “Scoala de Bani, sesiunea de restante”, denumita in continuare “Campania”, este Banca Comerciala Romana S.A. societate administrata in sistem dualist (denumita in continuare BCR), cu sediul central in Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta nr. 5, Sector 3, Cod Postal 030023, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/90/1991, CIF RO 361757, avand numar de Operator de date cu caracter personal 3776 si 3772.
1.2 Campania se va derula in conformitate cu prevederile prezentului Regulament care este obligatoriu pentru toti participantii, respectiv sustinatorii acestora si vizitatorii. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica sau schimba Regulamentul pe perioada desfasurarii Campaniei, prin act aditional, dar nu inainte de a afisa modificarea intervenita pe www.bcr.ro si www.scoaladebani.ro cu 1 zi inainte de intrarea in vigoare a modificarii.
2. Durata campaniei, aria de desfasurare si produsul participant
2.1 Campania se desfasoara in perioada 3 – 31 martie 2010 (inclusiv), pe teritoriul Romaniei, pe www.scoaladebani.ro, conform mecanismului campaniei (pct. 5 din prezentul regulament).
2.2 La prezenta campanie se vor promova produsele si serviciile din oferta generala BCR si a subsidiarelor/ partenerilor BCR (BCR Banca pentru Locuinte, BCR Asigurari de Viata VIG, BCR Asigurari VIG, BCR Pensii, BCR Leasing, Erste Asset Management) destinate persoanelor fizice, respectiv:
* – instrumentele de economisire (MAXICONT BCR, SUCCES BCR, ACTIV BCR);
* – produsele de creditare (DIVERS BCR, REZIDENTIAL BCR, PRIMA CASA);
* – canalele alternative 24 Banking BCR (Alo 24 Banking BCR, Click 24 Banking BCR, Easy 24 Banking BCR);
* – cardurile de debit/credit si servicii conexe acestora;
* – Pachetul Cont Curent BCR;
* – alte produse/servicii financiar-bancare.
2.3 Regulamentul oficial de desfasurare a campaniei este disponibil in mod gratuit oricarui solicitant si poate fi consultat pe www.bcr.ro si www.scoaladebani.ro sau se poate solicita gratuit la orice unitate BCR.
2.4 In situatia in care Organizatorul decide sa scurteze/sa prelungeasca aceasta campanie, acest fapt va fi adus la cunostinta participantilor/sustinatorilor/vizitatorilor, prin afisare pe www.bcr.ro si www.scoaladebani.ro, cu minim 1 zi inainte de intrarea in vigoare a modificarii.
3. Dreptul de participare
3.1 La aceasta campanie au dreptul sa participe persoanele fizice care s-au intregistrat ca utilizatori (echipe formate din cate 2 membri si utilizatori individuali) pe www.scoaladebani.ro pana la data de 31 decembrie 2009, cetateni romani, rezidenti, care au implinit varsta de 18 ani pana la data de 15 octombrie 2009 inclusiv. La aceasta campanie nu au dreptul sa participe utilizatorii care au castigat premiul I, II, III, premiul de popularitate, premiul pentru cel mai activ sustinator in sesiunea anterioara, derulata in perioada 15 octombrie – 30 noiembrie 2009; in schimb acestia isi pot vota participantul preferat si pot participa doar la concursurile pentru vizitatori, descrise in prezentul regulament la pct. 5.11.
3.2 La concursurile pentru vizitatori, descrise in prezentul regulament la pct. 5.11, au dreptul sa participe cetatenii romani, rezidenti care au implinit varsta de 18 ani pana la data de 28 februarie 2010 inclusiv, inregistrati deja ca utilizatori pe www.scoaladebani.ro sau care se vor inregistra ca utilizatori in perioada desfasurarii campaniei.
3.3 La concursul pentru cel mai activ sustinator al participantului preferat (echipa sau utilizator individual), conform pct. 5.8 din prezentul regulament, au dreptul sa participe cetatenii romani, rezidenti, care au implinit varsta de 18 ani pana la data de 28 februarie 2010 inclusiv, inregistrati deja ca utilizatori pe www.scoaladebani.ro sau care se vor inregistra ca utilizatori in perioada desfasurarii campaniei.
3.4 In concursul de popularitate, descris in prezentul regulament la pct. 5.7, intra automat toti utilizatorii inscrisi pe www.scoaladebani.ro, conform pct. 3.1.
3.5 In scopul prezentului regulament:
* – prin “participant” se intelege orice utilizator, persoana fizica, inscris pe www.scoaladebani.ro, conform pct. 3.1
* – prin “vizitator” se intelege persoana fizica inscrisa/ce se va inscrie si se califica la concursul pentru vizitatori in perioada 3 – 31 martie 2010, conform mecanismului de la pct. 5 si va indeplini conditiile prevazute la pct. 3.2.
* – prin “sustinator” se intelege orice persoana fizica inscrisa/ce se va inscrie si voteaza participantul preferat (echipa sau utilizator individual), conform mecanismului de la pct. 5 si va indeplini conditiile prevazute la pct. 3.3
3.6 Participarea este gratuita si se adreseaza participantilor/sustinatorilor/vizitatorilor inscrisi pe www.scoaladebani.ro, conform mecanismului campaniei mentionat la pct. 5.
3.7 Prin exceptie de la alineatul precedent, nu pot participa la Campanie angajatii BCR, ai subsidiarelor/partenerilor BCR, ai agentiilor/firmelor implicate direct sau indirect in desfasurarea acestei campanii, precum si rudele de gradul I (copii si parinti) si sotul/sotia celor mentionati mai sus.
3.8 Participantii/sustinatorii/vizitatorii vor accepta termenii si conditiile de participare descrise pe www.scoaladebani.ro si din prezentul regulament.
3.9 Prin acceptarea prevederilor prezentului regulament, participantii/sustinatorii/vizitatorii isi dau acordul cu privire la utilizarea/prelucrarea datelor personale (Legea nr. 677/2001 cu modificarile si completarile ulterioare), in scopul prevazut la pct. 12.1.
4. Juriul
Componenta juriului care va evalua rezolvarile propuse de participanti va fi urmatoarea: 3 reprezentanti BCR.
5. Mecanismul campaniei
5.1. Toti utilizatorii inscrisi pe www.scoaladebani.ro pana la data de 31 decembrie 2009, cu exceptia celor care au castigat premii in sesiunea anterioara (Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul de popularitate, Premiul pentru cel mai activ sustinator), vor putea participa la concurs, iar punctajele obtinute anterior acestei date vor fi anulate. Pentru actuala sesiune, nu va mai fi necesara organizarea unei sesiuni de calificare la concurs.
5.2 In perioada 3 – 31 martie 2010, participantii vor putea lua parte la lectiile administrate de BCR pe www.scoaladebani.ro cu scopul de a-si gestiona mai bine cheltuielile si economiile si pentru a se putea pregati pentru cele doua probe din concurs: proba de cheltuieli si proba de economii. La aceste lectii vor putea lua parte atat sustinatorii cat si vizitatorii. Frecventa si durata acestor lectii va fi urmatoarea: de doua ori pe saptamana, cate doua ore pe zi. Pentru a afla orarul lectiilor, participantii vor putea consulta pagina web www.scoaladebani.ro.
5.3 In perioada 8 – 12 martie 2010, participantii vor primi si vor trebui sa rezolve 2 teste referitoare la cheltuieli si buget- un test grila cu 5 intrebari si o problema pentru rezolvare. Continutul celor doua teste va fi afisat pe www.scoaladebani.ro in data de 8 martie 2010, pana la ora 24. Vor fi punctate doar acele raspunsuri ale participantilor postate in pagina concursului, nepublica pentru cei ce nu indeplinesc prevederile de la pct. 3.1, pana la data de 12 martie 2010, ora 24.
5.4 Punctajul pentru proba de cheltuieli va fi urmatorul: maxim 15 puncte pentru rezolvarea testului grila si maxim 50 de puncte pentru rezolvarea problemei. Punctajul obtinut de fiecare participant precum si raspunsurile corecte la proba de cheltuieli vor fi afisate pe www.scoaladebani.ro pana la data de 19 martie 2010, ora 24.
5.5 In perioada 15 – 19 martie 2010, participantii vor primi si vor trebui sa rezolve 2 teste referitoare la economii: un test grila cu 5 intrebari si o problema pentru rezolvare. Continutul celor doua teste va fi afisat pe www.scoaladebani.ro in data de 15 martie 2010, pana la ora 24. Vor fi punctate doar acele raspunsuri ale participantilor postate in pagina concursului, nepublica pentru cei ce nu indeplinesc prevederile de la pct. 3.1, pana la data de 19 martie 2010, ora 24.
5.6 Punctajul pentru proba de cheltuieli va fi urmatorul: maxim 15 puncte pentru rezolvarea testului grila si maxim 50 de puncte pentru rezolvarea problemei. Punctajul obtinut de fiecare participant la proba de cheltuieli si proba de economii, precum si raspunsurile corecte de la proba de economii vor fi afisate pe www.scoaladebani.ro pana la data de 26 martie 2010, ora 24.
5.7 Pe tot parcursul derularii concursului, participantii vor putea fi votati de public. Participantul care va cumula cel mai mare numar de votanti (sustinatori) pe site, in pagina personala, se va califica pentru Premiul de Popularitate.
5.8 La randul lor, sustinatorii (votantii) vor putea invita alti sustinatori sa voteze participantul preferat (echipa sau utilizator individual), calificandu-se pentru premiul de „cel mai activ sustinator” al unui participant. Acest premiu se acorda pentru votantul/sustinatorul cu varsta de cel putin 18 ani, cetatean roman rezident, care pana la sfarsitul concursului va invita cel mai mare numar de sustinatori sa voteze un participant. Acordarea acestui premiu se face dupa numararea de catre organizator a voturilor generate ulterior prin aceste invitatii directe de un sustinator la concursul „cel mai activ sustinator” al unui participant (echipa sau utilizator individual). Pentru a se califica in acest concurs, sustinatorii/votantii vor trebui sa completeze pe www.scoaladebani.ro un formular care include date corecte: nume, prenume, CNP (cod numeric personal), adresa de domiciliu, cod postal, telefon mobil, telefon fix, adresa de e-mail.
5.9 In data de 31 martie 2010 pana la ora 24, organizatorul va afisa pe site clasamentul participantilor in concurs, pe baza punctajelor cumulate in proba de cheltuieli si proba de economii, precum si clasamentul celor mai votati participanti si sustinatori.
5.10 In cazul in care pentru premiul I, II si III vor exista 2 sau mai multi participanti cu punctaj egal, organizatorul va oferi, in termen de 5 zile lucratoare, o problema de baraj cu scopul de a delimita castigatorii premiilor I, II si III.Participantii calificati pentru aceasta proba suplimentara se vor departaja astfel: participantii vor primi in pagina personala nepublica, pana cel mai tarziu in data de 5 aprilie 2010, ora 24, enuntul problemei de rezolvat, care se va puncta cu maxim 50 de puncte; participantii vor trebui sa afiseze in pagina personala nepublica, raspunsul la problema pana la data de 8 aprilie 2010, ora 24. Organizatorul va afisa pe www.scoaladebani.ro punctajul obtinut de fiecare participant la proba de departajare pana la data de 13 aprilie 2010, ora 24. Daca si dupa aceasta proba de baraj vor exista participanti cu punctaje egale pentru cele 3 premii puse in joc, organizatorul isi rezerva dreptul de a desemna castigatorul pentru fiecare premiu dupa deliberarea juriului, in functie de modul de rezolvare a problemei de la baraj, in termen de 2 zile lucratoare.
5.11 In paralel, in perioada 8 – 26 martie 2010, in fiecare zi de luni, miercuri si vineri, vor fi organizate pe www.scoaladebani.ro cate doua concursuri pe zi pentru vizitatorii site-ului. Fiecare concurs va consta in completarea raspunsului la 1 intrebare, iar castigator va fi desemnat vizitatorul care raspunde primul corect. Cronometrarea va fi automata, astfel incat primul vizitator care raspunde corect la intrebare va fi desemnat castigator. Inceputul concursului va fi anuntat pe pagina web www.scoaladebani.ro, acesta ramanand deschis pana la ora 24. Daca pana la ora 24 a zilei in care este afisat testul nu va fi desemnat un castigator, premiul se anuleaza. Castigatorul concursului va fi afisat dupa validare pe www.scoaladebani.ro, conform pct. 7.2. Pentru a se califica in acest concurs, vizitatorii trebuie sa aiba varsta de cel putin 18 ani, sa fie cetateni romani, rezidenti si sa completeze pe www.scoaladebani.ro un formular de participare care include date corecte: nume, prenume, CNP (codul numeric personal), adresa de domiciliu, telefon mobil, adresa de e-mail.
5.12 In cazul in care la concursurile organizate pentru vizitatori vor exista 2 sau mai multi vizitatori care raspund in acelasi timp corect la intrebare, organizatorul, pentru a putea stabili castigatorul, va oferi spre rezolvare in ziua lucratoare imediat urmatoare concursului o intrebare de baraj. Intrebarea va fi afisata la ora 14, in pagina personala nepublica si se va puncta cu maxim 25 de puncte. Vizitatorii vor trebui sa afiseze in pagina personala nepublica, raspunsul la intrebare, pana la sfarsitul zilei respective, respectiv ora 24, iar castigator va fi desemnat vizitatorul care raspunde primul corect la intrebare. Daca si dupa aceasta proba de baraj vor exista vizitatori cu punctaje egale, organizatorul isi rezerva dreptul de a desemna castigatorul dupa deliberarea juriului, in functie de modul de raspuns la intrebare, in termen de 1 zi lucratoare.
5.13 Un participant, sustinator sau vizitator poate castiga un singur premiu in cadrul acestei campanii.
5.14 Un castigator al sesiunii anterioare Scoala de Bani (premiul I, II, III, premiul de popularitate, premiul pentru cel mai activ sustinator) poate castiga decat un singur premiu, din categoria premiilor pentru vizitatori.
6. Descrierea premiilor
Premiile acordate in cadrul Campaniei ce se desfasoara in perioada 3 – 31 martie 2010 sunt in valoare totala neta de maxim 11,000 RON si constau in:
* – Premiul I: un singur premiu in valoare neta de 3.000 RON;
* – Premiul II: un singur premiu in valoare neta de 2.000 RON;
* – Premiul III: un singur premiu in valoare neta de 1.000 RON;
* – Premiul de popularitate: un singur premiu in valoare neta de 300 RON;
* – Premiul pentru cel mai activ sustinator: un singur premiu in valoare neta de 2.000 RON;
* – Premii pentru vizitatori: 18 premii, fiecare premiu fiind in valoare neta de 150 RON.
7. Acordarea premiilor
7.1 Desemnare castigatorilor se va face pana cel tarziu in data de 15 mai 2010, astfel:
* – Pentru Premiul I se va desemna castigator participantul clasat primul in clasamentul participantilor, conform pct. 5 din prezentul regulament
* – Pentru Premiul II se va desemna castigator participantul clasat al doilea in clasamentul participantilor, conform pct. 5 din prezentul regulament
* – Pentru Premiul III se va desemna castigator participantul clasat al treilea in clasamentul participantilor, conform pct. 5 din prezentul regulament
* – Pentru Premiul de popularitate se va desemna castigator participantul clasat primul in clasamentul celor mai votati participanti, conform pct. 5 din prezentul regulament
* – Pentru Premiul pentru cel mai activ sustinator se va desemna castigator sustinatorul (votantul) clasat primul in clasamentul celor mai activi sustinatori, conform pct. 5 din prezentul regulament
* – Daca un participant se califica atat pentru unul din premiile I, II sau III, cat si pentru premiul de popularitate, atunci i se va acorda premiul I, respectiv, II sau III corespunzator punctajului sau, iar premiul pentru popularitate va fi redirectionat catre participantul clasat pe locul urmator
* – La premiile pentru vizitatori, castigatorii se vor desemna pe baza principiului „cine raspunde primul corect” la intrebari, conform pct. 5 din prezentul regulament. Un vizitator poate castiga un singur premiu in cadrul acestei campanii.
7.2 In termen de 10 zile lucratoare de la data desemnarii castigatorilor acestia vor fi validati de catre juriul campaniei din punct de vedere al respectarii conditiilor de participare, iar numele, prenumele si premiul celor desemnati castigatori vor fi publicate pe www.scoaladebani.ro
7.3 Castigatorii la prezenta Campanie isi exprima in mod expres si neechivoc acordul ca numele, prenumele si premiul sa fie postate pe www.scoaladebani.ro.
7.4 De asemenea, BCR se obliga sa ii contacteze pe castigatori in termen de maxim 10 zile lucratoare de la data validarii de catre juriu si postarii pe site, prin e-mail sau telefonic pentru anuntarea premiului castigat si a modului in care acestia vor intra in posesia premiului. Castigatorii au obligatia sa confirme receptionarea mesajului si sa raspunda prin e-mail daca accepta sau refuza premiul, raspunsul fiind transmis la adresa de e-mail indicata de organizator.
7.5 Premiile vor fi transmise fiecarui castigator prin alimentarea contului curent in lei, deschis pe numele acestora, la BCR. In cazul castigatorilor echipe se va alimenta contul curent al membrului desemnat sa primeasca premiul.
7.6 In vederea incasarii premiilor, castigatorii trebuie sa fie beneficiarii unui cont curent in lei deschis la oricare dintre unitatile BCR si sa comunice Organizatorului, la adresa de e-mail indicata de catre acesta, detaliile contului in care se va efectua plata, respectiv Nume si prenume beneficiar, CNP beneficiar, IBAN cont beneficiar.
7.7 Eventualele comisioane bancare percepute de banca se vor retine din valoarea premiilor, dupa ce castigatorul isi va exprima in mod expres si neechivoc consimtamantul in acest sens prin e-mail.
7.8 Virarea premiilor se va face pana la data de 31 mai 2010.
7.9 In cazul in care pana la data de 30 aprilie 2010 inclusiv:
* – castigatorii nu isi revendica premiul, respectiv organizatorul nu primeste prin e-mail confirmarea de acceptare a premiului de catre castigatori
* – castigatorii nu indica membrul echipei care va primi premiul, conform art. 7.4
* – castigatorii nu comunica detaliile contului in care se va incasa premiul si nu isi exprima consimtamantul privind retinerea comisioanelor bancare, conform art. 7.6 si 7.7
* – castigatorii nu isi dovedesc calitatile de la pct. 3 si 5
* – castigatorii anunta ca refuza premiul (refuzul fiind facut in scris, datat si semnat de fiecare castigator, in parte iar in cazul castigatorilor echipe de catre cei doi membrii si transmis in termen de 5 zile de la contactarea de catre Organizator, la adresa Banca Comerciala Romana, Str. Rabat nr. 21, sector 1, Bucuresti, in atentia Directiei Marketing).
* – castigatorii nu isi exprima in mod expres consimtamantul cu privire la utilizarea/prelucrarea datelor personale (Legea nr. 677/2001 cu modificarile si completarile ulterioare), in scopurile mentionate la pct. 12.1.
Pentru cazurile mentionate mai sus, premiul va fi acordat rezervei, respectiv urmatorului participant/sustinator/vizitator din clasament pentru fiecare categorie de premiu in parte, castigatorii pierzand orice drept de a invoca pretentii in legatura cu premiul. Fiecare rezerva va avea la dispozitie un termen de 5 zile lucratoare pentru a confirma primirea mesajului si acceptarea premiului. Premiile vor fi transmise rezervelor prin mecanismul stabilit la art. 7.5 , pana in data de 31 mai 2010.
Un participant, sustinator, vizitator poate castiga un singur premiu in cadrul acestei campanii. Castigatorii nu pot cere contravaloarea in alte obiecte sau servicii a premiului castigat, iar dreptul asupra premiului nu poate fi transferat unei alte persoane, exceptand prevederile art. 7.4.
Daca premiile oferite in cadrul acestei Campanii nu sunt revendicate de castigatori/rezerve in conformitate cu prevederile prezentului Regulament, nu pot fi contactati sau nu isi revendica premiile pana la data limita, premiile nerevendicate raman in posesia Organizatorului.
8.Taxe si impozite aferente
Organizatorul se obliga sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul datorat pentru premiile obtinute de catre castigatori in conformitate cu Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, Titlul III Impozitul pe venit. Orice alte obligatii de natura fiscala sau de orice alta natura, in legatura cu acestea, sunt in sarcina exclusiva a castigatorului. Toate cheltuielile legale aferente acestor premii revin proprietarului.
9. Litigii
9.1 Eventualele neintelegeri aparute intre Organizator si participantii/sustinatorii/vizitatorii la campanie se vor rezolva pe cale amiabila sau, in cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti romane de la sediul Organizatorului.
9.2 Legea care guverneaza prezentul regulament este legea romana.
9.3 Eventualele reclamatii legate de derularea Campaniei se vor putea trimite in scris, prin posta cu confirmare de primire, pe urmatoarea adresa: Banca Comerciala Romana, Str. Rabat nr. 21, Sector 1, Bucuresti, in atentia Directiei Marketing, in termen de maxim 2 saptamani de la data incheierii Campaniei. Dupa aceasta data, Organizatorul nu va mai lua in consideratie nicio contestatie.
10. Intreruperea/incetarea campaniei
10.1 Campania va putea fi intrerupta/incetata doar in caz de forta majora sau printr-o decizie a organizatorului determinata de imposibilitatea de a o continua din motive independente de vointa sa. In situatia aparitiei vreunuia din aceste cazuri, Organizatorul va anunta participantii, sustinatorii si vizitatorii pe www.bcr.ro si www.scoaladebani.ro
10.2 Situatiilor avute in vedere la pct. 10.1 le sunt asimilate si actele de putere publica ale unei instante competente sau ale altei autoritati publice competente.
10.3 In situatiile avute in vedere la pct. 10.1 si pct. 10.2 Organizatorul nu mai are nicio obligatie catre participanti, sustinatori si vizitatori cu privire la returnarea unei sume banesti cu titlu de despagubire sau alte asemenea.
11. Diverse
11.1 Prin participarea la aceasta campanie, participantii, sustinatorii si vizitatori sunt de acord si accepta neconditionat si in mod irevocabil prevederile prezentului Regulament. In cazul in care Organizatorul constata neindeplinirea si/sau nerespectarea conditiilor stipulate de regulamentul oficial al Campaniei, isi rezerva dreptul de a suspenda oricand drepturile si beneficiile ce revin castigatorului, fara alte despagubiri sau plati.
12. Prelucrarea datelor personale
12.1 Tuturor participantilor, sustinatorilor si vizitatorilor la Campanie le sunt garantate drepturile in conformitate cu Legea nr. 677/2001. Participantii, sustinatorii si vizitatorii la Campanie intra in baza de date de consumatori ai produselor/serviciilor BCR. Scopurile constituirii acesteia sunt: desemnarea castigatorilor acestei promotii, realizarea de rapoarte statistice cu privire la clientii produsele si serviciile BCR, informarea acestora, prin diverse mijloace de comunicare (posta, e-mail, telefon, SMS sau orice alt mijloc de comunicare) cu privire la prezenta Campanie sau la alte actiuni desfasurate in viitor.
12.2 Fiecare participant, sustinator, vizitator al Campaniei este de acord cu privire la folosirea datelor sale personale de catre Banca in scop de marketing si are dreptul de a solicita excluderea din baza de date a BCR, adresand o cerere scrisa catre BCR, Str. Rabat nr. 21, sector 1, Bucuresti, in atentia Directiei Marketing.
12.3 La cererea participantilor, sustinatorilor, vizitatorilor adresata in scris Organizatorului, acesta se obliga:
* – sa confirme solicitantului daca prelucreaza sau nu datele sale personale, in mod gratuit, pentru o solicitare pe an
* – sa rectifice, sa actualizeze, sa blocheze, sa stearga sau sa transforme in date anonime, in mod gratuit, datele a caror prelucrare nu este conforma cu prevederile Legii nr. 677/2001 privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date
* – sa inceteze in mod gratuit prelucrarea datelor personale ale solicitantului.
12.4 Banca Comerciala Romana SA prelucreaza date personale in conformitate cu Legea 677/2001, in calitate de operator date personale, sub notificarea cu nr. 3776 si 3772 transmisa la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal. Datele cu caracter personal colectate in cadrul acestei Campanii nu vor fi dezvaluite catre terti, cu exceptia cazurilor in care Organizatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de legislatia in vigoare. Participantii/sustinatorii/vizitatorii la campanie au, conform Legii 677/2001, urmatoarele drepturi: dreptul la informare (art.12), dreptul de acces la date (art.13), dreptul de interventie asupra datelor (art.14), dreptul de opozitie (art. 15), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art.17) si dreptul de a se adresa justitiei (art.18).
Prezentul regulament a fost redactat si semnat astazi 3 martie 2010, data autentificarii, in patru exemplare originale.
Denumirea/Adresa organizatorului
Banca Comerciala Romana S.A., Bd. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, Bucuresti, Romania




