Castiga un Ipod lunar
February 6, 2010
Pe 23 februarie 1685 vedea lumina zilei la Halle, în estul Germaniei, Georg Friedrich Händel, alături de Bach reprezentant de seamă al muzicii baroce.
În cei 74 de ani de viaţă, Händel a compus neobosit, aproape 50 de opere, 25 de oratorii, între care „Messiah” cu celebrul său „Halleluja”, numeroase cantate şi concerte.
Hamburg (oraş în care a fost prezentată, cu mare succes, prima sa operă, „Almira”), Florenţa, Roma, Neapole, Veneţia, Hanovra şi Londra sunt etapele importante din biografia sa. În cei patru ani de studiu petrecuţi în Italia, Händel a avut înâlniri cu alţi mari compozitori ai vremii, între care Corelli, Lotti şi Scarlatti, care-l botezaseră plini de admiraţie şi respect „Il Sassone” („Saxonul”).
La Londra Händel va repurta apoi un succes răsunător cu opera „Rinaldo”, prezentată pe 24 februarie 1711 în premieră la Haymarket-Theatre. Tot aici a compus în cinstea regelui Marii Brtianii, George I, celebra sa „Muzică a apelor”, care a răsunat pe malul Tamisei. Nu mai puţin celebrele „Focuri de artificii” le-a dedicat Händel Păcii de la Aachen din 1748, iar oratoriul “Messiah” celor sărmani, cărora le-a şi donat sumele încasate din reprezentaţii.
Casa memorială “Händel” din Halle
An de an Halle, oraşul natal al marelui compozitor baroc, care a influenţat puternic şi generaţiile următoare de muzicieni, găzduieşte Festivalul Händel. În 2010 evenimentul se va desfăşura între 3 şi 13 iunie şi va avea invitaţi celebri din întreaga lume, cum sunt mezzo-soprana de coloratură Cecilia Bartoli şi contratenorul Andreas Scholl.
Cecilia Bartoli
Întrebarea noastră:
Unde şi-a petrecut Händel cea mai mare parte a vieţii, oraş în care este şi înmormântat într-o renumită catedrală?
La sfârşitul lunii aveţia şansa de a intra în posesia unuia dintre premiile DW, între care un iPod.
Articole similare
Enel îşi invită clienţii la concertul Sting, lansând concursul „Cea mai bună muzică în ritmul tău” Enel propune clienţilor sai concursul „Cea mai bună muzică în ritmul tău”. Concursul es ...
Ti-am pregatit premii cool: tricouri Cuculand pentru viteza si popularitate si un iPod Touch pentru cel mai tare raspuns la intrebarea lunara. Iar marele premiu te va face stapanul unui MacBook ...
Ultima intrebare, ultima sansa de a castiga doua tinuteIntrebarea numarul 11:Care este produsul tau preferat dupa Look Sexy?Trimiteti raspunsul la intrebare pe adresa looksexy@concursu ...
The Light Cinema, cinematograf integral digital, dispune de 8 sali cu o capacitate totala de 1,150 locuri, tehnologie 3D si unicul 6D din Bucuresti. Vizionarea unui film in sistem integral digital ...
Castigatorii Look Sexy sunt:Concursul se desfasoara intre 7 ianuarie – 4 februarie 2010. In aceasta luna am schimbat putin regulamentul pentru a avea mai multe sanse de castig.Saptaman ...












