Castiga un telescop Newton
Au trecut 10 ani de când a fost lansat imobiliare.ro. Mulţi dintre noi nu aveam internet acum 10 ani, mulţi dintre noi eram la şcoală acum 10 ani.
Echipa imobiliare.ro e formată din oameni mai nostalgici de fel, ne plac copiii şi ne plac amintirile. Aşa că ne-am amintit cum eram noi la 10 ani. Eram bucuroşi când mergeam în excursie în judeţul alăturat, plini de entuziasm dacă primeam un set noi de carioci, dar mai ales, plini de talent . Îndrăzneam orice, fără să ne fie frică de penibil şi tocmai această calitate pe care o au copiii ne-a adus amintirile pe care le avem în prezent.
Te invităm să te joci cu noi, să recunoşti că din mâinile tale ies lucruri mişto, să desenezi pe degete aşa cum făceai la zece ani. Aplicaţia va rula tot anul 2010, însă premii avem doar pentru participanţii din primele 10 zile.
Să îţi povestesc un pic şi despre concurs şi premii:
Concurs: Căutăm desenul zilei
Din 1.02.2010 până 10.02.2010 poţi desena pe degete câte desene vrei tu şi cum le vrei. A doua zi, deci din 2 februarie până în 11 februarie, membrii juriului vor alege desenul câştigător. În ziua a 11-a, tot ei vor alege marele câştigător pe care îl vom anunţa în 12.02.2010 la ora 10.00.
Premii: 10 parcele pe Lună
În fiecare zi (timp de 10 zile) vom oferi o parcelă pe Lună pentru cel mai talentat desenator de degete al zilei precedente. Câştigătorii vor primi un certificat de mândru proprietar selenar.
Premiul cel mare: un mega telescop
Telescopul Newton SkyWatcher 150/1200 EQ3 Black Diamond este unul din cele mai performante telescoape Newton. Numai bun pentru cei cărora le place să observe Luna şi vecinii (vecinii Lunii).
+ atlas stelar StarGuide
Câştigătorul premiului va fi ales în ziua de 11 februarie şi anunţat în 12 februarie la ora 10.00.
Despre juriu voi vorbi mai mult în următoarele articole, dar pot să îţi spun de pe acum că este cât se poate de subiectiv, dar neinfluenţabil pentru că este alcătuit din 10 copii de 10 ani.
O clarificare pentru cei care au dubii: prima zi de concurs este mai scurtă pentru că începem la ora 10.00 dimineaţa şi încheiem la miezul nopţii, dar începând cu următoarea zi ne reglăm programul, mergând după ora oficială (GMT+02:00) Atena, Bucureşti, Istanbul, deci ziua începe când bate miezul nopţii .
Proiectul a fost realizat cu sprijinul X3 Studios cărora le mulţumim pentru implicare şi reactivitate.




