Concurs – Castiga un aparat foto Benq c1035

Postat la November 14, 2011, in Concursuri Online

Durata concursului: 9-22 noiembrie 2011.
Tragerea la sorţi: 23 noiembrie 2011.
Durata unui concurs, termenul de trimitere şi data tragerii la sorţi este prevăzut în descrierea fiecărui concurs în parte. A lua parte la concursuri, a se prezenta la acestea poate fi efectuată până la ora 24.00 din ziua termenului de trimitere. Înregistrările efectuate înainte de începerea concursurilor şi după terminarea acestora nu sunt valabile.
Concursul se adresează numai persoanelor care au domiciliu permanent în România. Minorii (sub 18 ani) pot participa numai cu acordul părinţilor sau al tutorelui desemnat. În cazul în care câştigă este necesar acordul în scris al părinţilor sau tutorelui legal.

Dacă capacitatea câştigătorului este limitată are dreptul de a face demersurile legate de câştig sau de a ridica premiul numai împreună cu reprezentantul legal. În cazul în care câştigătorul este în stare de incapacitate, în numele lui poate efectua procedurile numai reprezentantul său legal. (Dacă părinţii sunt divorţaţi părintele căruia îi este încredinţat minorul.)
Participa la concurs

Comenteaza acest concurs

Spune-ne ce parere ai despre acest concurs!